ecovisio neu black green3

ActiveOrganic - o serie de seminare practice despre agricultura organică

ActiveOrganic general

logo ActiveOrganic

Vino la seminarele ActiveOrganic la Eco-Village Rîșcova!

Află despre beneficiile și practicile agriculturii organice!

Găsește idei și exemple pentru a crea o afacere la țară!

Încearcă totul la tine acasă!

Devină parte unei comunități care te susține!

--- 

Înregistrarea pentru participare la program în 2017 deja este închisă, fiindcă programul se apropie de sfîrșit. Însă, sperăm că în 2018 deschidem a doua ediție!

Persona de contact: Gabriela Isac, +373 69817235 / +373 79950717 / 

De ce ActiveOrganic?

Luînd parte la programul ActiveOrganic, vei beneficia de:

  • Unul sau mai multe din cele 6 seminare practice, și cel puțin două vizite de studii
  • Ateliere de compostare corectă, construcție de seră, a uscatorului solar, etc.
  • Multe exemple reale de afaceri la țară
  • Comunitate care te susține
  • Suport la dezvoltarea, planificarea și realizarea în practică a ideilor apărute în cadrul programului

Poți participa dacă:

  • ai gradină sau teren într-o localitate rurală, sau planifici una
  • ești deschis pentru a împărtăși experiența sau pentru a dobîndi noi cunoștințe
  • ești disponibil pentru a lua parte în cel puțin unul dintre seminarele practice

Seminare practice

Programul ActiveOrganic include 6 seminare practice, fiecare cîte un weekend (sîmbăta-duminica) în perioada mai-octombrie 2017:

  1. Principiile de bază ale Agriculturii Organice și Permaculturii, protecția și ameliorarea solului, compostarea și producția îngrășămintelor organice - mai multe poze aici și aici. Materiale video și cele informative sînt încă în proces de lucru
  2. Pe 6-7 mai 2017, în cadrul primului seminar din cadrul programului ActiveOrganic, 30 de reprezentanți ai peste 20 de localități și 17 raioane ale Moldovei, cu vîrsta cuprinsă între 18 și șaizeci și șapte de ani, au împărtășit experiențele, au aflat și au testat în practică principiile agriculturii organice și a permaculturii, precum și au învățat mai multe despre producerea îngrășămintelor organice proprii.

    ActiveOrganic first seminar 6 7 may 2017

  3. Protecția plantelor, resurse de apă și sisteme de irigare sustenabilă, Agricultura Susținută de Comunitate. Vizita de studiu la Gura Bîcului - ”Gori’s Tomatoes” (27-28 mai) - mai multe fotografii aici
  4. Cel de-al doilea seminar în cadrul programului ActiveOrganic a avut loc pe 27-28 mai. Prima zi a fost petrecută în s. Rîșcova, cu implicarea experților invitați: Vladimir Todiraș (doctor habilitat în biologie, cercetător în domeniul protecției plantelor la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al AȘM; fondator al SRL ”EcoConsult”) și Maria Sandu (doctor în chimie analitică, cercetător științific la Institutul de Ecologie și Geografie al AȘM). Împreună, 30 de participanți din 14 raioane au aflat despre existența analogilor locali la producția importată (sau locală, dar chimică) pentru protecția biologică a plantelor și despre resursele informaționale pentru identificarea bolilor și dăunătorilor, despre principalele greșeli și metode de protecție a plantelor; despre situația curentă cu resursele de apă în Republica Moldova (și, în particular, la Rîșcova - a fost realizată o analiză a apei din robinet și din fîntîni pentru nitrați), despre care apă poate fi folosită pentru irigație și care nu (și ce se poate de făcut în acest caz). La sfîrșit, a fost analizat și sistemul de irigare prin picurare, instalat recent la Eco-Village Moldova.

    Pe 28 mai a avut loc vizita de studii la s. Gura Bîcului, la ferma “Gori’s Tomatoes”, unde Nadejda și Valeriu Gori - fermieri și antreprenori - s-au împărtășit cu experiența lor de practicare a agriculturii organice, de lucru cu sere, de protecție a plantelor (cu experți invitați - Vladimir Todiraș, Svetlana și Arcadie Nicolev), și de funcționare a sistemului de agricultură susținută de comunitate, care face ca fermieri și consumători să se simte ca o parte a unei familii mari și prietenoase.

    ActiveOrganic second seminar 27 28 may 2017

  5. Antreprenoriat social / rural, agricultura organică, lucru în sere, deshidrator solar, apicultură. Vizita de studiu la Răzeni - ”Eco-Răzeni” / ”Floare de Cireș” - și la Cigîrleni - asociația ”Grădina Moldovei” (10-11 iunie)- mai multe fotografii aici
  6. Pe 10-11 iunie programul ActiveOrganic se pare că a ajuns la apogeul său cu cel mai mare (peste 38 de participanți din toată țara - din nord-nord și din sud-sud, din vest și din est) și cel mai intens seminar din scurta istoria a sa. Vizita de studii cu tematica antreprenoriatului social la ”Eco-Răzeni” și ”Floare de Cireș” cu Sergiu Gurău (Răzeni, r-nul Ialoveni), teoria și practica grădinii organice la ”Grădina Moldovei” cu Mariana Șeremet ((Cigîrleni, r-nul Ialoveni), experiența de mic antreprenoriat și marketing pentru produse organice (precum și principille morale în spatele lor) cu Antonina Tocarenco (din comuna Sinești, r-nul Ungheni), fructe și legume uscate fără conservanți cu Igor Mocanu din "Livada Organică” (din Ivancea, r-nul Orhei), atelier despre uscătoare solare de la Eugen Guzun, bazele apiculturii ecologice (precum și un atelier despre mutarea familiei de albini dintr-un stup la un alt stup) cu Ivan Chiriac, Sergiu Leahu, Eugen și Victor Cojuhari. Și, ca de obiсei, mîncarea sănătoasă și gustoasă de la Claudia Botnaru și asistentele ei.

    ActiveOrganic third seminar 10 11 June 2017

  7. Nutriție sănătoasă, bucătărie vegetariană de sezon, marketing pentru producția agricolă, uscarea fructelor și legumelor cu dehidrator solar, livezi și arbori în agricultura ecologică, exemple serilor pe care fiecare poate să-și construiască (15-16 iulie) - mai multe fotografii aici
  8. Pe 15-16 iulie 2017 la Eco-Village Rîșcova a avut loc cel de-al patrulea seminar ActiveOrganic, plin cu sesiuni și tematici diverse. Secretele marketingului de succes și mîncarea sănătoasă în teorie și acțiune de la Tamara Schiopu; uscătoarele solare, experiența de creare a livezilor și vizita de studii în livadă de nuc cu Eugen Guzun; prezentarea inițiativei Seed It Forward cu Gabriela Isac; principiile unei livezi roditoare (înființarea, altoirea și lucrări de formare) cu domnul Arcadie Coroid, doctor în științe agricole; atelier de coacere a pîinii de la Anna Gabur; demonstrarea diferitor modele de sere cu Eugen, Dimian, Slavik și Liliana...

    Și, desigur, cei 26 de participanți și echipa au putut observa și împărtăși toate ce s-au întîmplat în cele două luni și jumătate care au trecut de la startul programului la Eco-Village și pe terenurile / în vieți personale.

    ActiveOrganic fourth seminar 15 16 july 2017

  9. Cum de planificat și de implementat o inițiativă sau un proiect de succes (5 august)- mai multe fotografii aici
  10. Pe data de 5 august 2017 a avut loc cel de-al cincilea seminar ActiveOrganic - întîlnirea dedicată dezvoltării ideilor de proiecte înaintate de către participanți. Am avut parte de numeroase discuții și trei harbuji grandioase, dar n-ar fi fost un seminar ActiveOrganic fără un atelier spontan - de data asta, despre creșterea ciupercilor.

    Următoarea întîlnire va fi la IarmarEco, dar acum - implementarea proiectelor în toată Moldova!

    ActiveOrganic fifth seminar 5 august 2017

  11. Prezentarea inițiativelor și analiza rezultatelor (septembrie/octombrie)

Aplicarea cunoștințelor dobîndite în cadrul programului va fi încurajată printr-o mică susținere financiară (în jur de 100 de euro, dedicate pentru achiziționarea materialelor) acordată la cei mai buni participanți.

Posterul întreg poate fi descărcat aici

--- 

Implementat cu suportul Departamentului de Stat al SUA logo USA
Implementat de: logo EcoVisio jpg logo Eco Village logo SeedItForward
În parteneriat cu: logo Eco Razeni logo Goris Tomatoes   logo Etno Gastronomica logo Antonina Tocarenco  logo Gradina Moldovei 

Tags: Antreprenoriat social și economie verde, Dezvoltare rurală și turism, Plantări, agrosilvicultură și agricultură organică