IarmarEco
IarmarEco, adică Iarmarocul Oportunităților Ecologice și al Antreprenoriatului Social, este un eveniment anual ce unește principalii actori din scena ecologiei și a activismului social din Moldova. Ceea ce îl deosebește de alte iarmaroace este combinația dintre expoziție cu vânzare, networking facilitat și prezentări/lecții interactive, precum și apropierea de natură într-un context urban.
EcoVisio a lansat IarmarEco în 2013, ca un prilej de a construi tradiții ecologice și comunitare pentru un viitor sustenabil al Moldovei. De atunci, fiecare toamnă vine cu o ediție nouă, fidelă principiilor pe care s-a clădit IarmarEco de la bun început. Puteți vedea evoluția IarmarEco de-a lungul anilor pe www.iarmareco.md.
”IarmarEco a apărut din dorința de a aduce eroii locali în prim-plan și a pune la dispoziție un forum pentru toți cei care fac bine în regiune”
Maxim Pijevskii, directorul executiv EcoVisio
Aflat deja la cea de-a șaptea ediție, IarmarEco promite să ofere și anul acesta un iarmaroc sănătos și ”verde”, pentru oameni, torbe și suflet. Sunt preconizați aproximativ 150 de expozanți, cu o mare diversitate de produse locale, artizanale și ecologice. Între aceștia se vor număra mai multe organizații și inițiative civice, atât din sfera ecologiei cât și din alte domenii de activism.
Un element special la IarmarEco 2019 este atenția deosebită către reducerea și reciclarea deșeurilor. În cadrul evenimentului va fi lansată campania națională de colectare a deșeurilor electronice și platforma online ”Fără Deșeuri”, coordonate de echipa Hai Moldova cu sprijinul EcoVisio. Cei interesați de aceste teme vor găsi materiale informative și lecții practice, și vor putea viziona, în premieră în Rep. Moldova, filmul ”Grădina Sovietică” de Dragoș Turea.
Ce vă mai așteaptă anul ăsta la IarmarEco:
Pentru gust – bunătăți din grădină sau livadă, produse raw-vegane, bucate dulci, sărate sau picante, pâinici cu maia, uleiuri presate la rece, alune de pădure, paste ca la bunica acasă, nuci și ceaiuri din plante.
Pentru mâini – torbe ecologice, Teatrul Gastronomic, lecții de nutriționism și workshopuri de gătit, ateliere de modelat lut sau țesut covoare.
Pentru trup – cosmetice pe bază de ingrediente naturale, nuci de săpun, modă pentru femei însărcinate și mame care alăptează, FreeShop cu haine pe gratis pre-iubite.
Pentru suflet – o zonă de relaxare la iarbă verde, cu hamacuri, pături și baloți de paie, muzică instrumentală, sesiuni de yoga și filme.
Pentru copii – jucării din lemn, decor din lemn și textil pentru camera copiilor, lenjerie de pat pentru copii, căsuțe pentru copii – wigwam, metrica și postere, o zonă de joacă și spații pentru alăptat și schimbat bebelușii.
Ținem mult la cuvântul ”Eco” din ”IarmarEco”, și ne bucurăm de vizitatori care ne împărtășesc grija pentru mediu. De aceea, dacă veți avea la voi torbe, sticle, termosuri și alte recipiente reutilizabile, veți beneficia de reduceri la cumpărături și veți participa automat la tombola cu premii.
IarmarEco 2019 este organizat cu sprijinul Facilității de Asistență Tehnică a Fondului Green for Growth (GGF TAF),
finanțat de Uniunea Europeană în cadrul inițiativei EU4Energy, și cu suport adițional din partea Suediei
Persoane de contact:
- Tatiana Bogaci (coordonator general), 079536852, tatiana.bogaci@ecovisio.org
- Adriana Velicinschi, 069888133, adriana@ecovisio.org
- Adelina Ceban, 060917777, adelina@ecovisio.org