Impact for Breakfast: Angel Investment VS Impact Investment

Echipa EcoVisio în parteneriat cu Business Angels Moldova a găzduit cel de al doilea eveniment din seria „Impact for Breakfast: ediția: Angel Investment VS Impact Investment”. 

Panelul de discuții a reunit diferiți actori din domeniul investițiilor la nivel național, dar și internațional. Printre speakerii invitați s-au regăsit:

  • Ewa Konczal, Manager de program Collaborate for Impact, EVPA, Central & Eastern Europe Manager; 

  • Olga Melniciuc, Directoare investiții.md, co-fondatoare Business Angels Moldova; 

  • Vladimir Balaban, antreprenor, cofondator Comsales Grup, angel investor în Moldova

„Scopul evenimentului a fost să informăm cât mai multe persoane despre antreprenoriatul social și investiții cu impact, dar și să le schimbăm percepția față de acesta. Antreprenoriatul social nu este doar despre caritate, este și despre business, dar care vine să rezolve unele probleme sociale” (moderatoarea evenimentului, Aina Idrisova, Directoare Departamentul Antreprenoriat Social la EcoVisio).

Datorită invitaților am avut parte de discuții, dezbateri, reflexii privind modul în care interacționează, se completează sau concurează investițiile clasice și cele de impact. 

La eveniment s-au alăturat investitori de peste hotare, startup-eri locali, antreprenori și alte persoane interesate de investiții. 

Investițiile de impact sunt văzute ca una dintre modalitățile de a aborda provocările globale pe care le avem acum, precum sărăcia, foametea, accesul la educație și la sănătate, schimbări climatice”, spune Ewa Konczal, manageră de program Collaborate for Impact, EVPA, Central & Eastern Europe Manager.

 „Un sfat pentru cei care doresc să aplice pentru investiții este să vină nu doar cu ideea, dar cu o confirmare că acest produs sau serviciu este cerut pe piață. Trebuie să poți să vorbești în cifre cu investitorii. Un alt aspect important este strategia de dezvoltare. Investitorii caută rambursarea investiției. Impactul social este perceput ca o valoare adăugată la businessul care poate aduce profit”, spune Olga Melniciuc, directoare investiții.md și co-fondatoare Business Angels Moldova. 

 „Eu cred că investind într-o afacere socială, câștigăm mult mai mult decât dacă am ajuta o persoană care are nevoie de susținere. Asta pentru că, aceste afaceri creează mecanisme pentru a ajuta mai multe categorii de persoane și răspund nevoilor societății”, afirmă Angela Achiței, președinta consiliului de directori ADV România, participantă la eveniment.

***

Impact for Breakfast este un format internațional de evenimente, care unește actori activi din domeniul economiei sociale, investițiilor sociale și filantropie ventură. Mai multe detalii despre I4B: https://impactforbreakfast.com/ 

Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului Collaborate for Impact, derulat de EVPA și 5 parteneri din țările Parteneriatului Estic, reprezentat de AO EcoVisio în Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană.

 


Copyright © 2023, EcoVisio